ORIZONT 2019 :: Ce inseamna cu adevarat prietenia?

Trimis: 11/03/2019 16:18

De obicei, prietenia este vazuta ca fiind acea relatie calda si placuta care ne da incredere in noi, ne da curajul sa actionam in unele momente mai dificile. Prietenia este acea oaza pe care o cautam cand suntem lipsiti de putere si speranta. Este acea lumina cand nimeni nu ne intelege. Prietenia este ceva adânc care nu ar trebui rostit cu atata usurinta.

Cum ia nastere o prietenie?
Daca ar fi sa ne gandim la definitia prieteniei, aceasta inseamna o relatie afectiva si de cooperare intre doua sau mai multe persoane ce implica suport reciproc, incredere reciproca, loialitate, iubire, intelegere si empatie, dar si multe alte calitati (dorinta de bine pentru celalalt, simpatie, onestitate, probabilitatea de confesiune in fata celuilalt, posibilitatea de a cere ajutor in situatii de cumpana, dar si bucurie in prezenta celeilalte persoane) care fac ca legatura dintre acele persoane sa fie unica si plina de frumusete.

Din punctul meu de vedere, pentru ca aceste calitati sa fie prezente intr-o relatie de prietenie, este nevoie de un ingredient teribil de important: cunoasterea celuilalt in profunzime. Atat timp cat nu cunoastem suficient de mult persoana de langa noi, cu greu vom reusi sa integram aceste lucruri. Dupa cum spunea si Elbert Hubbard:

Prieten adevarat e cel care, chiar daca te cunoaste bine, continua sa te placa.

De extraordinar de multe ori prieteniile iau nastere foarte rapid, bazandu-se pe lucruri comune (de exemplu, aceeasi preferinta in materie de muzica, acelasi mod de a petrece timpul liber, acelasi mod de gandire si altele asemenea). Cu siguranta, acest fapt ajuta foarte mult la crearea unei prietenii, la mentinerea ei, dar sigur nu este de ajuns. Faptul ca se impartasesc aceleasi opinii si preferinte nu asigura o legatura de durata.

Eu consider ca tocmai in momentele critice sau mai putin placute se vede cine este cu adevarat prieten si aici intervine capacitatea de a fi alaturi de celalalt, de a-l intelege si de a-l putea ajuta pentru a depasi momentul.

Pentru ca o prietenie sa fie de calitate, e important ca fiecare sa ajută cu ce are mai bun si sa-l completeze pe celalalt si astfel „produsul” va fi unul reusit. De asemenea, un lucru cumplit de important pentru o prietenie adevarata este renuntarea la dependenta. Fiecare are necesitate de momentul sau, de intimitatea sa si de ritmul propriu pentru a actiona. In prietenie, aceste lucruri sunt adesea omise.

Oamenii considera ca prietenii trebuie sa impartaseasca cu ei tot si, mai mult decat atat, sa fie primii care afla. Absolut gresit! Aceasta trebuință de dependenta nu va duce decat la frustrare, suparare si o relatie superficiala.

Pentru o relatie profunda nu e necesar sa se petreaca destul de mult timp impreuna, ci de calitate. Un prieten adevarat va fi prezent mereu in inima ta, chiar daca nu poate fi prezent si fizic si vei putea sa vorbesti cu el si sa-i simti caldura chiar si de la distanta.

Trimis: 13/03/2019 11:49

Prietenia "se leagă", şi o legi cam totdeauna cu gândul că o să te legi prin ea pe viaţă. Nici o prietenie nu se îmbină cu gândul că va fi dezlegată. Ea este, pe cât se pare, singura relaţie care a fost ferită de absolut orice instituţionalizare, şi nici Biserica nu s-a simţit datoare să-i formalizeze inefabilitatea prin vreo Taină sau vreo ierurgie. Dacă ceva contează până la urmă pe cerul fiinţei tale, apoi aceasta este constelaţia prietenilor, stele cu felurite străluciri, aflate la distanţe diferite, dar toate limpezi şi devotate. În tine, prietenia adevărată nu se împarte, ea rămâne mereu întreagă pentru fiecare prieten al tău, are ceva euharistic în ea.

Prietenia reprezintă pentru relaţia umană ceea ce este poezia pentru exprimare: maximum maximorum! Toate relaţiile importante mântuirii noastre conţin, potenţial, măcar o umbră de prietenie. De aceea, oamenii tind spre ea ca împlinire întru veşnicie. De aceea, sămânţa aceasta trebuie cultivată cu vigilență şi gelozie apărătoare. Dacă Hristos a adus şi ne-a lăsat porunca cea recentă a iubirii (Ioan 13, 34), apoi urmarea ei până la capăt va conduce cu necesitate la prietenie. Prietenia este iubirea transfigurată, sublimată, paradiziacă. Ea trece falnică şi fără păs barierele artificiale: vârsta, genul, timpul, spaţiul... Relaţiile noastre de iubire sunt împlinite numai în măsura în care măcar ating umbra a toate vindecătoare a prieteniei. Relaţia părinte - copil, frate - soră, soţ - soţie, maestru - discipol, duhovnic - fiu duhovnicesc, iubit - iubită, toate sunt împlinite numai atunci când sfârşesc în prietenie. Fiecare tip de prietenie are, pe alături exprimările comune, generale, şi manifestări specifice, căci infinite sunt nuanţele prieteniei, după cei ce se potrivesc întru ea.
Prietenia este reciprocă interioritate, perihoreză mistică. Prietenia este laolaltă - suferinţă, dar, totuşi, parcă în mai mare mărime împreună - bucurare. Chiar şi suferinţa cea mai mare se estompează, în parte, atunci când o trăieşti împreună cu prietenul. Dar bucuria, în schimb, cum mai sporeşte ea! Pentru mine, prieten este persoana cu care aş pleca lipsit de nici o rezervă într-o călătorie nesfârşită. Încrederea în el este scutit de ţărmuri.
Relaţia cu prietenul este perfect personală, nimeni şi nimic nu se poate interpune, numai Dumnezeu poate mărturisi, discret şi bucuros, cu un surâs de Părinte mulţumit, despre abisul ei înalt. Nici o greutate nu este prea mare îndată ce o porţi pentru binele prietenului tău. Oricât de penibilă ar fi o situaţie, pentru prieten o înduri cu sporită răbdare. Prietenul maxim este liturgic şi euharistic. Orice prietenie adevărată se află în continuă căutare a Prietenului, privat de de care ea poate rămâne nedeplină. Iar Prietenul desăvârşit, pe urmă cum se ştie, este numai Hristos. El vorbeşte cu noi, "de numeroase ori", ne asigură Sfântul Simeon Noul Teolog (într-o rugăciune de cândva de împărtăşanie), "ca şi cu nişte prieteni adevăraţi", "lucru străin de gândurile îngereşti şi omeneşti". Nici un timp nu este mai preţios şi mai răscumpărat decât cel petrecut cu prietenul. Numai prietenia alungă cu adevărat singurătatea şi tristeţea aferentă. Oricât de departe ar fi prietenul de tine, în spaţiu sau în timp, el te locuieşte şi dă sens aşteptărilor tale.
Noi, creştinii, dorim mai ales să ajungem prietenii Mirelui. Îl ascultăm şi ne aflăm bucuria cea mai mare în această ascultare (Ioan 3, 29). "Toate" ni le-a spus şi "toate" ni le-a transmis Biserica noastră. A nu vedea prietenia lui Dumnezeu şi a nu o dori este, în fond, un păcat sinucigaş. Când Iuda a venit cu trimişii arhiereilor pentru arestarea lui Hristos, Acesta l-a întrebat: "Prietene, pentru ce ai venit?" (Matei 26, 50). Dacă Iuda ar fi fost vigilent la acest "prietene", ar fi fost salvat. Dar simţirea şi trăirea completă a acestei Prietenii cu Fiul lui Dumnezeu trec prin îmbrăţişarea pură şi simplă, prelungă, cu prietenul tău de aici, de aproape tine, al cărui zâmbet duios şi încurajator reprezintă şi el, pentru tine, o probare a existenţei lui Dumnezeu.
ziarullumina.ro